ansamblu de activităţi corelate sau în interacţiune care utilizează elemente de intrare pentru a livra un rezultat intenţionat
NOTA 1 – În funcţie de contextul de referinţă, „rezultatul intenţionat” al unui proces este numit element de ieşire, produs sau serviciu.
NOTA 2 – În general, elementele de intrare într-un proces sunt elemente de ieşire ale altor procese, iar elementele de ieşire ale unui proces sunt elemente de intrare pentru alte procese.
NOTA 3 – Atunci când se face referire la două sau mai multe procese în serie care sunt corelate şi în interacţiune, ele pot fi de asemenea considerate ca un proces.
NOTA 4 – În general, procesele dintr-o organizaţie (3.2.1) sunt planificate şi realizate în condiţii controlate pentru a adăuga valoare.
NOTA 5 – Un proces, în care conformitatea (3.6.11) elementului de ieşire rezultat nu poate fi validată cu uşurinţă sau din punct de vedere economic, este în mod frecvent denumit „proces special”.
NOTA 6 – Acesta constituie unul dintre termenii comuni şi dintre definiţiile de bază pentru standardele ISO referitoare la sistemul de management menţionate în anexa SL a documentului „Consolidated ISO Supplement to the ISO/IEC Directives, Part 1”. Definiţia iniţială a fost modificată pentru a se preveni efectul de circularitate între proces şi element de ieşire şi au fost adăugate notele de la 1 la 5.
- OMS
- Information Consulting
- Information Consulting
- IATF 16949 information consulting
- Customer-specific requirements
- Integration of environmental, occupational health, and safety management into an integrated management system
- Information Security Management System
- Project management – Advanced Product Quality Planning outsourcing
- Workshop-training
- Audit Services
- OMS know-how database
- What do our customers say about us?
- Our Blog
- Partners
